Decizia ÎCCJ nr. 29/2023 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării
7. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 12.578/3/2021, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, modificată și completată prin art. I din Legea nr. 288/2018, se interpretează în sensul că poate avea calitatea de beneficiar al compensației lunare aferente chiriei, în vederea achitării ratei/fracțiunii de rată aferentă creditului ipotecar/ imobiliar contractat, de la data intrării în vigoare a legii - 9 decembrie 2018, și funcționarul public cu statut special - polițist care a încheiat un contract de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării locuinței, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, și care îndeplinea, la momentul dobândirii imobilului, condițiile pentru decontarea chiriei? ... ...
Sursa oficială ↗