Decizia CCR nr. 351/2014Paragraful 10

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu stabilesc un plafon maxim al bazei de impunere asupra căreia se aplică procentul de 5,5% reprezentând cota de contribuţie la asigurările sociale de sănătate la care persoanele cu venituri peste acest plafon să achite contribuţia, în condiţiile în care alte categorii de persoane, potrivit reglementării din Codul fiscal, achită contribuţia la salariul minim pe economie sau la 5 salarii brute minime pe economie, pentru a beneficia de un pachet identic de servicii de sănătate, iar pentru alte categorii există un plafon maxim al bazei de calcul la care se aplică cota procentuală stabilită de lege, respectiv 5 salarii brute minime. În opinia autorului excepţiei, cuantumul exagerat de mare al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate afectează esenţa dreptului său de proprietate, cuantum care este neproporţional cu serviciul echivalent asigurat. Arată, totodată, că în privinţa persoanelor care realizează venituri din activităţi independente/profesii liberale, contribuţia socială de sănătate reprezintă mai mult un impozit, iar nu o contribuţie, din moment ce se calculează asupra tuturor veniturilor realizate. Or, scopul acestei contribuţii şi asigurarea serviciului nu trebuie să depindă de veniturile persoanei, din moment ce prestaţia statului este identică pentru toţi cetăţenii şi are legătură cu sănătatea acestora, iar nu cu statutul persoanei. Aşa fiind, apreciază că acest mod de aşezare a sarcinilor fiscale poate fi considerat neconstituţional şi nelegal din perspectiva art. 56 alin. (1) coroborat cu art. 139 din Constituţie, deoarece aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice.