Decizia CCR nr. 351/2014Paragraful 6
Paragraful 6
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Acesta susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu stabilesc un plafon maxim al bazei de impunere asupra căreia se aplică procentul de 5,5%, reprezentând cota de contribuţie la asigurările sociale de sănătate la care persoanele cu venituri peste acest plafon să achite contribuţia, în condiţiile în care alte categorii de persoane achită contribuţia la salariul minim pe economie sau la 5 salarii brute minime pe economie, pentru a beneficia de un pachet identic de servicii de sănătate, iar pentru alte categorii există un plafon maxim al bazei de calcul la care se aplică cota procentuală stabilită de lege, respectiv 5 salarii medii brute. Apreciază că un astfel de tratament fiscal instituie o discriminare între persoanele care realizează venituri din activităţi independente faţă de cele care realizează venituri din activităţi dependente, întrucât contribuţia socială de sănătate în privinţa celor care realizează venituri din activităţi independente/profesii liberale, cum este cazul autorului excepţiei, funcţionează mai mult ca un impozit, iar nu ca o contribuţie, din moment ce se calculează asupra tuturor veniturilor realizate. Aşa fiind, arată că acest mod de aşezare a sarcinilor fiscale este nelegal şi neconstituţional, încălcându-se dispoziţiile art. 16, art. 44 alin. (2) , art. 56 alin. (2) şi art. 139 din Constituţie. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, depune note scrise la dosar.
Sursa oficială ↗