Decizia CCR nr. 307/2014Paragraful 6

3. Având cuvântul pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul autorilor acesteia susţine, în esenţă, următoarele: comisia de cercetare a averilor, constituită din 2 judecători de la curtea de apel şi un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, deşi exercită atribuţii jurisdicţionale specifice puterii judecătoreşti, nu este o instanţă în sensul art. 126 din Constituţie şi al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci reprezintă, în realitate, o autoritate administrativă ce aparţine puterii executive. Prin urmare, este încălcat atât principiul puterii separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, cât şi art. 131 alin. (2) din aceasta, potrivit cărora Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. Se mai arată că Decizia nr. 321 din 29 martie 2007, prin care Curtea Constituţională a constatat conformitatea cu prevederile constituţionale invocate a unor reglementări similare din Legea nr. 115/1996, referitoare la Comisia de cercetare a averilor, nu poate fi utilizată ca argument pentru respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de faţă, deoarece aceeaşi instanţă a pronunţat, la o dată ulterioară, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, prin care a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prevederi potrivit cărora activităţi de aceeaşi natură - jurisdicţională - ca a celor desfăşurate de Comisia de cercetare a averilor sunt trecute în competenţa unei alte autorităţi - Agenţia Naţională pentru Integritate. Prin urmare, prevalentă este această din urmă decizie a Curţii Constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate trebuie admisă în considerarea argumentelor pentru care a fost reţinută soluţia pronunţată cu acel prilej. Depune concluzii scrise.