Decizia CCR nr. 307/2014Paragraful 37

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.06.2014 · dosar 6.476/2/2012
Paragraful 37
27. Cu privire la modalitatea de constituire a comisiei de cercetare, Curtea observă că, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", iar, conform art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din aceasta, procurorii reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, desfăşurându-şi activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale ulterioară revizuirii din 2003 a Constituţiei, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, o garanţie suplimentară a respectării principiilor legalităţii şi imparţialităţii în desfăşurarea activităţii judiciare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2011 şi, respectiv, Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010). În considerarea acestor argumente, Curtea constată că nu poate reţine pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate faţă de prevederile art. 1 alin. (3) şi (4) , art. 126 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală.
Sursa oficială ↗