Decizia CCR nr. 307/2014Paragraful 38

28. Revenind la procedura specifică activităţii de cercetare desfăşurate de comisie în acord cu prevederile legale criticate, Curtea reţine, în continuare, că această comisie hotărăşte cu majoritate de voturi, în termen de 3 luni de la data sesizării, şi pronunţă o ordonanţă motivată prin care poate dispune fie trimiterea cauzei spre curtea de apel competentă, dacă, pe baza probelor administrate, constată că dobândirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat, fie clasează cauza, când constată că provenienţa bunurilor este justificată, fie suspendă controlul şi trimite cauza parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unor infracţiuni. Curtea constată, aşadar, că, spre deosebire de actele jurisdicţionale - cum sunt hotărârile judecătoreşti -, actele pronunţate de comisia de cercetare a averilor, dacă nu dispun clasarea cauzei, au exclusiv rolul de a sesiza instanţa judecătorească sau parchetul competent, după caz, acesta fiind singurul lor efect juridic. Din această perspectivă, Comisia de cercetare apare ca un organ intermediar între Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească, efectuând o activitate de cercetare prealabilă cu rol de "filtrare", din totalitatea sesizărilor primite prin rapoartele de evaluare ale Agenţiei, doar a acelor cauze care, prin intermediul unei "ordonanţe motivate" - deci însoţite de o argumentare temeinică şi legală -, vor fi trimise fie instanţei judecătoreşti, fie parchetului competent, spre soluţionare definitivă.