Decizia CCR nr. 292/2014Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului şi ale art. 115 alin. (4) potrivit căruia "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora". Arată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, după ce aceasta din urmă fusese aprobată prin Legea nr. 49/2006. Autorul excepţiei susţine că, prin aprobarea cu modificări şi completări a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Parlamentul a adoptat o anumită soluţie legislativă prin care fapta de staţionare neregulamentară se sancţiona cu 2 puncte penalizare şi cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni, se condiţiona luarea măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar de aspectul de a constitui un obstacol pentru circulaţia publică, se prevedea caracterul de sancţiune contravenţională complementară a ridicării vehiculului staţionat neregulamentar, în condiţiile în care măsurile tehnico-administrative nu puteau fi luate decât pe lângă sancţiunile complementare. Or, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007, fără nicio motivare concretă, regimul sancţionator devine mai aspru, prin stabilirea amenzii prevăzute în clasa a II-a de sancţiuni şi prin aplicarea a 3 puncte de penalizare, este schimbată natura juridică a ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar din sancţiune contravenţională complementară în măsură tehnico-administrativă, este eliminată condiţia ca vehiculul să constituie un obstacol pentru circulaţia publică, iar măsurile tehnico-administrative pot fi dispuse independent de sancţiunea complementară. Autorul excepţiei consideră că nu îi este permis legiuitorului delegat să abroge sau să modifice soluţii legislative adoptate de Parlament, întrucât încalcă prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul, şi nu Guvernul, este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Arată că preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 nu justifică decât reglementarea privind permisele de conducere, iar regimul sancţionator al faptei de staţionare neregulamentară, natura juridică şi condiţiile în care poate fi dispusă măsura ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar nu se află în legătură cu reglementarea propusă de Guvern cu privire la permisele de conducere, nefiind o consecinţă logică a acestei din urmă modificări. De asemenea, consideră că sintagma "staţionare neregulamentară" este imprecisă şi imprevizibilă, întrucât nu se poate deduce care este acţiunea sau inacţiunea care atrage răspunderea contravenţională, iar termenul de "deţinător" al vehiculului staţionat neregulamentar este lipsit de claritate, neidentificându-se nici cu noţiunea de proprietar, nici cu cea de conducător, nici cu cea de contravenient. Mai arată că nereglementarea accesului la justiţie în cazul măsurilor tehnico-administrative, în speţă ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constituie o îngrădire şi o restrângere nejustificată a accesului la justiţie, în condiţiile în care legea nu prevede aplicarea măsurilor tehnico-administrative prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, astfel încât se consideră că măsura ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar nu poate fi contestată pe calea plângerii contravenţionale. Face trimitere, în acest sens, la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 500/2012.