Decizia CCR nr. 292/2014Paragraful 16
Paragraful 16
11. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64, art. 97 alin. (1) lit. d) şi alin. (6) , art. 100 alin. (2) şi art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. I pct. 17, 33, 34, 35, 36 şi 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 criticate de autorul excepţiei modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 după cum urmează: pct. 17 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 modifică art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, pct. 33 abrogă art. 96 alin. (2) lit. f) , pct. 34 modifică art. 96 alin. (4) , pct. 35 modifică partea introductivă a alin. (1) şi alin. (2) , (3) şi (6) ale art. 97, pct. 36 introduce la art. 97 alin. (1) , după lit. c) , o nouă literă, lit. d) , iar pct. 49 introduce la art. 108 alin. (1) lit. b) , după pct. 6, două noi puncte, pct. 7 şi 8. Ca atare, având în vedere notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, şi dispoziţiile de lege criticate raportate la normele de tehnică legislativă consacrate de art. 62 din Legea nr. 24/2000 [privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010], Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64, art. 96 alin. (4) , art. 97 alin. (1) lit. d) şi alin. (6) , art. 100 alin. (2) şi art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. I pct. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Textele criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au următorul cuprins:
Sursa oficială ↗