Decizia CCR nr. 284/2014Paragraful 55
Paragraful 55
36. În ceea ce priveşte competenţele Guvernului referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat din data de 25 mai 2014, acestea sunt stabilite de Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. În aplicarea dispoziţiilor legale, Guvernul a adoptat: Hotărârea Guvernului nr. 200/2014 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat în unele colegii uninominale din Circumscripţia electorală nr. 18 - judeţul Galaţi, Circumscripţia electorală nr. 20 - judeţul Gorj, Circumscripţia electorală nr. 22 - judeţul Hunedoara, Circumscripţia electorală nr. 25 - judeţul Ilfov, Circumscripţia electorală nr. 32 - judeţul Satu Mare şi Circumscripţia electorală nr. 42 - municipiul Bucureşti din data de 25 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din data de 21 martie 2014, Hotărârea Guvernului nr. 259/2014 privind aprobarea măsurilor, a bugetului şi cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat din data de 25 mai 2014, a modelului timbrului autocolant, a modelelor listelor electorale, a modelului buletinului de vot, a modelelor ştampilelor electorale şi ale altor documente care vor fi utilizate la aceste alegeri, precum şi a condiţiilor şi duratei păstrării materialelor rezultate din procesul electoral, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 10 aprilie 2014.
Sursa oficială ↗