Decizia CCR nr. 266/2014Paragraful 28

20. Curtea reţine, totodată, că în preambulul Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 136 din 24 mai 2008, se prevede că "medierea ar trebui să constituie o procedură voluntară, în sensul că părţile sunt ele însele responsabile de procedură şi o pot organiza după cum doresc şi încheia în orice moment." De asemenea, art. 3 lit. a) din directivă defineşte medierea ca fiind un proces "în care două sau mai multe părţi într-un litigiu încearcă, din proprie iniţiativă, să ajungă la un acord privind soluţionarea litigiului dintre ele (...)". Art. 5 alin. (1) intitulat "Recurgerea la mediere" prevede că "o instanţă la care a fost introdusă o acţiune poate, atunci când este cazul şi având în vedere toate circumstanţele cazului respectiv, să invite părţile să recurgă la mediere pentru a soluţiona litigiul. Instanţa poate, de asemenea, invita părţile să participe la o sesiune de informare privind recurgerea la mediere dacă astfel de sesiuni sunt organizate şi sunt uşor accesibile." Ca atare, dispoziţiile acestei directive se referă doar la posibilitatea, şi nu la obligaţia părţilor de a urma procedura medierii, deci nimic obligatoriu referitor la mediere şi, cu atât mai puţin, la procedura prealabilă de informare cu privire la avantajele medierii.