Decizia CCR nr. 239/2014Paragraful 6

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, apreciază că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate, având în vedere faptul că textul de lege criticat reglementează două cazuri de stingere a dreptului de superficie. Astfel, arată că, potrivit art. 6 din Legea nr. 15/2003, beneficiarului terenului atribuit pentru construirea unei locuinţe proprietate personală i se retrage dreptul de folosinţă gratuită asupra terenului în situaţia în care acesta nu începe construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii terenului, precum şi atunci când edificarea construcţiei se realizează cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Ca atare, în ambele situaţii, stingerea dreptului de superficie intervine ca urmare a unei atitudini culpabile a beneficiarului dreptului de folosinţă a terenului, aplicându-se regulile de la accesiunea imobiliară artificială.