Decizia CCR nr. 224/2014Paragraful 19
Paragraful 19
14. De asemenea, prin Decizia nr. 280 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 1 aprilie 2010, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se observă că textul constituţional se referă exclusiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Constituţie, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Pe de altă parte, alin. (1) al art. 53 prevede, între alte situaţii, că exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns şi pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Referitor la susţinerea prin care autorul excepţiei contestă reglementarea cumulativă a mai multor sancţiuni pentru aceeaşi faptă, Curtea constată că, în cazul săvârşirii unor contravenţii la regulile de circulaţie rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda şi a uneia sau mai multor sancţiuni complementare, nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale, aceste sancţiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege.
Sursa oficială ↗