Decizia CCR nr. 206/2014Paragraful 71

60. Curtea constată ca fiind neîntemeiate şi criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a accesului liber la justiţie, drept fundamental garantat de art. 21 alin. (1) -(3) din Constituţie. Aceasta deoarece textul legal menţionat nu împiedică exercitarea liberului acces la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora. Potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din lege, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti fie împotriva deciziei emise de entitatea prevăzută de lege (în termen de 30 de zile de la data comunicării), fie împotriva refuzului nejustificat al soluţionării cererii de către aceeaşi entitate (în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor). De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012).