Decizia CCR nr. 199/2014Paragraful 13

9. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) -(3) , privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi la art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Constituţie. În acest sens, se arată că dreptul de acces la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. Or, restrângerea exerciţiului acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt contrare efectivităţii dreptului de acces la justiţie şi termenului rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 sau 36 de luni, ce încep să curgă de la 1 ianuarie 2014. Ca atare, noua lege interzice accesul la justiţie pentru o perioadă lungă de timp, creând privilegii şi discriminări atât între persoanele care au formulat cereri în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi între entităţile învestite cu soluţionarea notificării.