Decizia CCR nr. 207/2014Paragraful 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2014 · dosar 24.056/3/2012
Paragraful 25
16. În legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că textul legal criticat reglementează semnificaţia unor termeni şi expresii utilizate în cuprinsul legii, iar potrivit consemnărilor din încheierea de sesizare, acestea ar fi contrare, în opinia autorilor excepţiei, dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 21 alin. (1) -(3) din Constituţie. În lipsa unei argumentaţii care să expliciteze aceste aprecieri, şi având în vedere şi specificul litigiului dedus judecăţii, raportat la obiectul excepţiei, Curtea constată că nu poate deduce în mod logic şi rezonabil o relaţie de contrarietate dintre textul legal criticat şi temeiurile fundamentale invocate (în sensul celor arătate prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 165/2013 se justifică a fi respinsă ca inadmisibilă.
Sursa oficială ↗