Decizia CCR nr. 192/2014Paragraful 21
Paragraful 21
16. Prin urmare, Curtea reţine că, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a fost introdusă anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, astfel încât, în acord cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare, potrivit căruia dispoziţiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, iar procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii vechi, recursul ce poate fi exercitat în speţă are în continuare un caracter devolutiv, fiind incidente dispoziţiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865, în temeiul cărora, ca şi în cazul apelului, instanţa de recurs judecă atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub acela al temeiniciei, nelimitându-se să examineze hotărârea pronunţată de prima instanţă exclusiv pentru motivele de casare prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă din 1865.
Sursa oficială ↗