Decizia CCR nr. 191/2014Paragraful 26

21. Astfel, prin Decizia nr. 358/2013, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia de plată anticipată a acestor taxe [în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească] este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. De asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru revine persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie.