Decizia CCR nr. 178/2014Paragraful 9
Paragraful 9
Mai mult, se arată că prevederile legale criticate încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, deoarece legiuitorul intervine în cursul judecăţii cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, dispunând că cererile aflate pe rolul instanţelor de judecată se soluţionează de organele administrative. În acest sens, învederează faptul că, în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, notificarea depusă la organul administrativ nu a fost soluţionată, astfel încât s-a adresat instanţei de judecată. Or, obligarea, în temeiul prevederilor legale criticate, la reluarea procedurii administrative ar goli de conţinut rolul puterii judecătoreşti. Desigur, alta este situaţia în privinţa cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, în privinţa cărora există hotărâri interne definitive şi irevocabile, părţile beneficiind de un proces, urmând a fi puse în executare conform Legii nr. 165/2013.
Sursa oficială ↗