Decizia CCR nr. 178/2014Paragraful 12

În acest sens, reţine că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretate că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv în cea de-a doua etapă pe care trebuie să o parcurgă persoanele îndreptăţite la despăgubire, care au formulat şi depus cererile în termenul legal, şi anume după recunoaşterea dreptului. În sprijinul acestei interpretări invocă faptul că prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în continuare aplicabile şi se referă la obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie/dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării/depunerea actelor doveditoare, în vreme ce termenele prevăzute de art. 33, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene generale destinate entităţilor învestite de lege în vederea atingerii scopului legii. Astfel, interpretarea art. 33 din Legea nr. 165/2013 este în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de cereri nesoluţionate de către aceste entităţi, termene care încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.