Sari la conținut

Decizia CCR nr. 405/2014Paragraful 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.07.2014
Dosarul
590/2/2012

20. Soluţionarea acestei situaţii tranzitorii a fost realizată de către instanţele judecătoreşti prin recurgerea la aplicarea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege, pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se stabileşte un termen de 60 de luni, respectiv de 36 de luni, pentru dosarele de fond funciar, de la data intrării în vigoare a legii. Însă, în legătură cu acest text de lege, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, şi a constatat că termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Aşadar, pronunţând această decizie, Curtea a admis implicit că instanţele de judecată învestite cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ ce are ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea autorităţii administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, în temeiul Legii nr. 247/2005, vor soluţiona pe fond aceste acţiuni, procedând, dacă este cazul, la obligarea Comisiei Naţionale la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie