Decizia CCR nr. 405/2014Paragraful 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.07.2014 · dosar 590/2/2012
Paragraful 32
24. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 2.110 din 23 martie 2012, prin care pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire. Aşadar, în cursul soluţionării recursului formulat împotriva hotărârii primei instanţe, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată, în temeiul art. 19 şi 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care instituie o altă procedură de despăgubire în cazul în care cererile nu pot fi soluţionate prin restituirea în natură, respectiv acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte. Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [ale cărei atribuţii au fost preluate, în virtutea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor], vor fi soluţionate în termen de 60 de luni, respectiv 36 de luni, pentru dosarele de fond funciar, de la data intrării în vigoare a legii.
Sursa oficială ↗