Decizia CCR nr. 499/2014Paragraful 34

26. O altă concluzie reflectată în Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014 este aceea că prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, referitoare la obligaţia instanţei judecătoreşti de a se pronunţa asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, în cazul în care se exercită calea de atac prevăzută de alin. (1) şi (2) ale art. 35, şi de a dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, nu sunt aplicabile în cadrul soluţionării acestor tipuri de cauze, respectiv cauzelor aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire. Instanţa de contencios administrativ învestită, în temeiul art. 20 din Legea nr. 247/2005, cu soluţionarea cererii privind obligarea autorităţii administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, potrivit Legii nr. 247/2005, va soluţiona pe fond această acţiune şi va obliga, după caz, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de despăgubire prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013. Prin urmare, Curtea a reţinut că, prin prisma celor statuate mai sus, susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la ineficienţa normativă a dispoziţiilor art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, în contextul existenţei, în opinia acestora, a unei căi de atac cu aceeaşi finalitate juridică, reprezentată de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, sunt neîntemeiate.