Decizia CCR nr. 499/2014Paragraful 32

24. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac ce pot fi formulate împotriva deciziilor emise de autorităţile competente - fie entitatea deţinătoare, fie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobiliară (fostă Comisia Centrală pentru Stabirea Despăgubirilor) cu respectarea prevederilor art. 33 şi ale art. 34, precum şi împotriva refuzului acestei instituţii de a emite decizia în cadrul aceloraşi termene. Raportat la circumstanţele specifice litigiilor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 nu au incidenţă în soluţionarea acestor cauze, nefiind întrunită ipoteza emiterii sau refuzului emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, după parcurgerea termenului prevăzut de art. 34. De altfel, această ipoteză nici nu putea fi realizată, din moment ce acţiunile de chemare în judecată au fost promovate anterior adoptării Legii nr. 165/2013, adică sub imperiul Legii nr. 247/2005, care nu prevedea în sarcina autorităţii competente niciun termen de soluţionare a cererilor de despăgubire. În consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, această excepţie urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.