Decizia CCR nr. 158/2014Paragraful 48
Paragraful 48
43. Cu privire la cererea autorului sesizării prin care se solicită Curţii să ia act de retragerea "ca rămasă fără obiect" a sesizării formulate, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte." Or, natura procedurii desfăşurate în faţa Curţii Constituţionale este determinată de natura atribuţiilor pe care instanţa constituţională le exercită în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei. Astfel, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România şi are competenţe consacrate prin însăşi Legea fundamentală, atribuţii de drept constituţional, ramură a dreptului public, aşa încât procedura desfăşurată în faţa Curţii Constituţionale îşi însuşeşte toate trăsăturile unei proceduri jurisdicţionale de drept public.
Sursa oficială ↗