Decizia CCR nr. 110/2014Paragraful 10

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, pensia de urmaş se cuvine atât copiilor, cât şi soţului supravieţuitor. Însă, conform textelor criticate, soţul supravieţuitor, invalid sau nu, are dreptul la pensie de urmaş, precum şi dreptul de a cumula această pensie cu venituri din activităţi profesionale, cu singura condiţie ca acestea să nu depăşească procentul de 35% din câştigul salarial mediu brut, în timp ce copiii cu dizabilităţi au dreptul la pensie de urmaş pe toată durata invalidităţii de orice grad - dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv de 26 de ani, în cazul continuării studiilor, - fără a putea cumula această pensie cu venituri din activităţi profesionale în cazul gradelor I şi II de invaliditate. Se susţine că, în acest fel, copiii cu grad de invaliditate I sau II, beneficiari ai unei pensii de urmaş, sunt discriminaţi în raport cu soţii supravieţuitori beneficiari ai pensiei de urmaş. Se arată că aceleiaşi categorii de persoane îi este încălcat, în acest fel, dreptul la muncă, garantat prin art. 41 din Constituţie, şi, implicit, dreptul la un nivel de trai decent, garantat prin dispoziţiile constituţionale ale art. 47. Se susţine, totodată, încălcarea prin aceste reglementări a art. 50 din Legea fundamentală, cu privire la protecţia persoanelor cu handicap. Se arată că această limitare a drepturilor fundamentale anterior referite este ilegală, nefiind întrunite condiţiile constituţionale reglementate la art. 53 pentru justificarea restrângerii. Se susţine, de asemenea, că drepturile invocate sunt prevăzute în Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York la 13 decembrie 2006, care a fost ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, făcând parte din dreptul intern, şi că, astfel, încălcarea lor contravine dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie.