Decizia ÎCCJ nr. 23/2022 (RIL)Punctul III

III. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie este unitară, în sensul că stabilirea competenței se realizează prin raportare la gradul profesional superior al procurorului în situația în care acesta își desfășoară activitatea la o unitate de parchet inferioară gradului profesional, în acest sens fiind anexate hotărârile instanței supreme. Prin Încheierea nr. 363 din 16 iunie 2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal, în condițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) și (2) din Codul penal. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație si Justiție, examinând cauza în limitele prevăzute de dispozițiile art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, a reținut că în cauză competența Înaltei Curți este atrasă, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală, de calitatea de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) - Serviciul Teritorial Craiova, a inculpatului A, calitate în care, potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, ar fi săvârșit presupusele infracțiuni reținute în sarcina sa, acuzațiile formulate implicând și având legătură cu exercitarea atribuțiilor specifice funcției de procuror de caz. Totodată, s-a reținut că D.I.I.C.O.T. este organizată ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriul României, prin procurori specializați în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, conform art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. S-a constatat că, fiind vorba de o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, rezultă că procurorii specializați în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism sunt considerați procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când se analizează incidența prevederilor art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Codul de procedură penală, atunci când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă acesta, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în situația în care fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu. În cauză, această condiție este îndeplinită, întrucât, chiar dacă la momentul sesizării instanței inculpatul A. deținea calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată au fost comise în exercitarea atribuțiilor de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, și în legătură directă cu aceste atribuții de serviciu, competența instanței supreme fiind atrasă de împrejurarea că inculpatul avea grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție [art. 40 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală]. Față de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară a reținut competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea acestei cauze. Prin Încheierea nr. 466 din 10 noiembrie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a reținut că, la momentul sesizării instanței, inculpatul A. și-a pierdut calitatea de procuror, acesta fiind eliberat din funcție prin Decretul nr. x/22.04.2019 al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. x din 23 aprilie 2019, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură. La data eliberării din funcție, precum și la data săvârșirii faptelor ce fac obiectul cauzei, inculpatul avea gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, grad dobândit începând cu data de 29.04.2004 când a fost promovat în funcția de procuror inspector la această unitate de parchet. Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Codul de procedură penală, atunci când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă acesta, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în situația în care fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu. S-a arătat că, în cauză, această condiție este îndeplinită, faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată fiind comise în exercitarea atribuțiilor de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și în legătură directă cu aceste atribuții de serviciu, competența instanței supreme fiind atrasă de împrejurarea că inculpatul avea grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție [art. 40 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală]. Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a reținut competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzei. Sub aspectul competenței instanței, prin Încheierea nr. 908 din 25 noiembrie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat legala sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența după calitatea persoanei a instanței supreme de a judeca această cauză în primă instanță fiind atrasă, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală, de calitatea de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a inculpatului A. Astfel, prin Hotărârea nr. x din 5 iunie 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a pus în executare Decizia nr. x din 13 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul acordării gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție numitului A, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - nivel central. Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, în mod constant, dispozițiile art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost interpretate în sensul că stabilirea instanței competente după calitatea persoanei, în cazul procurorilor și judecătorilor, este determinată de gradul profesional al acestora, iar nu de parchetul sau instanța în cadrul cărora își desfășoară activitatea la un moment dat. De altfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că această chestiune a necompetenței instanței supreme de a judeca pricina în primă instanță a mai fost invocată cu prilejul judecării propunerii de arestare preventivă a inculpatului A., în această cauză excepția necompetenței Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind respinsă. Prin Încheierea nr. 7/C din 28 iunie 2019 a completului de 2 judecători de drepturi și libertăți din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu privire la competența Curții de Apel București în soluționarea cererilor de încuviințare/prelungire a măsurilor de supraveghere, că aceasta este dată de calitatea de magistrat a uneia din persoanele presupus a fi implicate în activitatea infracțională, în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 140 alin. (1) ,art. 38 alin. (1) și ale art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală, sa constatat că cererile privind încuviințarea măsurilor de supraveghere tehnică care privesc o persoană ce deține calitatea de procuror sunt de competența Curții de Apel, în situația în care magistratul deține calitatea de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel (în același sens și dacă deține calitatea de procuror la parchetul de pe lângă judecătorie sau tribunal), ori de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situația în care magistratul deține calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a constatat că, în speța de față, contestatarul A. avea calitatea de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încă din data de 25 iunie 2009, atunci când prin Hotărârea nr. x/25.06.2009 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a hotărât punerea în executare a Deciziei nr. x din data de 26.02.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul „recunoașterii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție domnului A., fost procuror șef al Biroului Teritorial Cluj din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în prezent procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj“. Or, acest aspect a fost menționat abia în Încheierea nr. x din data de 14 ianuarie 2016, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, constatându-se că încheierile nr. x din 16.11.2015 și nr. x din 15.12.2015, prin care s-au încuviințat și, ulterior, prelungit măsurile de supraveghere tehnică cu privire la A., au fost pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București - Secția I penală, deci cu încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală care stabilesc în sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererilor ce privesc o persoană ce deține calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat incidente dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală ce reglementează aplicarea nulității absolute în situația încălcării dispozițiilor privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. ...