Decizia CCR nr. 80/2014Paragraful 686
Paragraful 686
355. Curtea constată că includerea unei astfel de precizări în textul constituţional este inutilă, de vreme ce nu evidenţiază nicio specificitate a efectelor acţiunii introduse de prefect prin comparaţie cu cele declanşate de oricare altă persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. În condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, persoana care se consideră vătămată poate solicita instanţei suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea pe fond, aceasta urmând să aprecieze dacă se impune suspendarea acestuia. Ca atare, teza a doua a alin. (5) al art. 119^1 apare ca redundantă.
Sursa oficială ↗