Decizia ÎCCJ nr. 25/2022 (RIL)Punctul II

II. Obiectul recursului în interesul legii 12. Din cuprinsul recursului în interesul legii declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj rezultă că analiza realizată după pronunțarea și aplicarea pentru o perioadă relevantă de timp a Deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 25 octombrie 2019 (Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019), relevă faptul că practica judiciară rămâne una divergentă în ceea ce privește stabilirea competenței de soluționare a apelurilor declarate în materia încuviințării executării silite. ... 13. Dispozitivul Deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat chestiunea juridică a delimitării competenței materiale între tribunalele specializate și secțiile civile ale tribunalelor de drept comun, în domeniul particular al executării silite, stabilește, în continuarea raționamentului Deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017 (Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016), faptul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalele specializate sunt competente să soluționeze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor. ... 14. Sesizarea soluționată prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019 a vizat „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, privind determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor specializate (Argeș, Cluj, Mureș) în soluționarea, în apel, a cererilor formulate în procedura executării silite, respectiv: contestația la titlu, contestația la executare propriuzisă, încuviințarea executării silite și altele specifice, ținând seama de lipsa unui criteriu legal pentru atribuirea competenței în aceste litigii, în care titlul executoriu este emis în contextul exploatării unei întreprinderi“. ... 15. În urma unei ample analize a argumentelor și jurisprudenței relevante, Înalta Curte de Casație și Justiție a limitat obiectul învestirii doar la „cererile formulate în procedura executării silite în care se ridică aspecte de valabilitate a titlului executoriu sau privind întinderea acestuia, altul decât o hotărâre judecătorească“, deoarece numai cu privire la aceste cereri există o practică neunitară, așa cum rezultă din paragraful 92 al deciziei analizate. ... 16. Această limitare a obiectului învestirii este facil de urmărit în cazul contestațiilor la executare, deoarece, în funcție de obiectul acestora, ele pot viza doar legalitatea actelor de executare sau dimpotrivă pot învesti instanța cu solicitări de anulare totală sau parțială a titlului executoriu, punând astfel în discuție întinderea sau valabilitatea acestuia. Această distincție rezultă și din considerentele deciziei analizate: în concret, la paragraful 95 instanța reține că, „dacă respectiva contestație vizează doar nelegalitatea actelor de executare, cererea cu acest obiect se soluționează în apel de către secțiile civile ale tribunalelor, în timp ce contestația la executare ce presupune verificarea aspectelor de valabilitate a titlului executoriu sau privind întinderea acestuia se soluționează de către secțiile specializate din cadrul tribunalelor“. ... 17. Dintr-o altă perspectivă însă, în cazul cererilor de încuviințare a executării silite, acest criteriu nu poate fi urmărit, deoarece atunci când un creditor solicită încuviințarea executării silite a unui titlu executoriu, el nu contestă în mod direct întinderea sau valabilitatea titlului executoriu, similar unui contestator dintr-o contestație la executare. ... 18. O astfel de învestire directă a instanței cu o analiză privind valabilitatea sau întinderea titlului executoriu se poate realiza printr-un apel declarat împotriva soluției de respingere a cererii de încuviințare a executării silite, în funcție de motivarea acestei soluții și de argumentele apelantului. Însă nici această abordare nu clarifică toate dilemele procedurale incidente, deoarece competența de soluționare a unei cereri trebuie stabilită în relație directă cu natura și obiectul acesteia încă de la momentul învestirii instanței, nu în funcție de eventualitatea declarării unei căi de atac, de obiectul, limitele și argumentele acesteia. Altfel spus, dacă o cerere este de competența jurisdicției specializate, acest lucru trebuie să fie susceptibil de a fi stabilit cu claritate încă din momentul sesizării instanței, nu în funcție de eventualitatea unei căi de atac și argumentele acesteia. Chiar dacă la nivel de judecătorie această distincție nu este relevantă (deoarece, în fapt, nu există secții specializate), dilemele privind stabilirea competenței de soluționare a apelului și identificarea instanței/secției la care trebuie înaintat dosarul pentru soluționarea apelului tergiversează soluționarea definitivă a acestor cauze, deși procedura este una urgentă. ... ...