Decizia CCR nr. 56/2014Paragraful 77
Paragraful 77
Prin Legea nr. 305/2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 19 decembrie 2008, a fost modificat art. 7 alin. (3) din ordonanţă, după cum urmează: "(3) Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional ori local." Cu privire la asociaţiile şi fundaţiile deja înfiinţate, art. II din Legea nr. 305/2008 prevedea că "Asociaţiile şi fundaţiile ale căror denumiri sunt contrare dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările aduse prin prezenta lege, au obligaţia de a efectua modificarea denumirii în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, sub sancţiunea dizolvării acestora prin hotărâre judecătorească, la solicitarea oricărei autorităţi, instituţii sau persoane interesate." Curtea Constituţională s-a pronunţat - în cadrul controlului de constituţionalitate a priori asupra dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 (devenită Legea nr. 305/2008), constatând că "dispoziţiile criticate sunt aplicabile numai acelor asociaţii care conţin în denumirea lor cuvinte de natură să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional sau local. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine că, prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate, sunt încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Constituţie, întrucât printr-o normă imperativă legiuitorul poate da prioritate interesului public. Condiţiile impuse prin lege în ceea ce priveşte denumirea unor asociaţii nu aduc atingere dreptului de asociere, ci constituie o măsură necesară prevăzută de legiuitor într-o societate democratică pentru protejarea instituţiilor publice de interes naţional sau local, datorită faptului că există riscul să se creeze confuzie între acestea şi asociaţii cu denumire similară. Astfel, nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale ale art. 53 privind restrângerea, prin lege, a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi nici cele ale art. 11 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea dispun că exerciţiul unor drepturi, inclusiv dreptul de asociere, poate fi restrâns "numai prin lege", or, în cauză, dispoziţiile criticate sunt cuprinse într-un asemenea act normativ şi exprimă voinţa legiuitorului."
Sursa oficială ↗