Decizia ÎCCJ nr. 69/2022 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 31.10.2022 · dosar 7.467/63/2019
Punctul III
III. Expunerea succintă a cauzei 11. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 aprilie 2019, pe rolul Judecătoriei Craiova, cu nr. 10.169/215/2019, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest (ONJN) a solicitat obligarea pârâtei C.F., în calitate de administrator al G. - S.R.L., la plata unei despăgubiri în sumă de 425.350 lei, reprezentând contravaloarea taxei de licență (25.000 lei) și, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine (400.000 lei, calculată pentru 50 de aparate, minim la autorizare, în cuantum de 8.000 lei pe aparat) și 350 de lei venit nelegal încasat din exploatarea a patru mijloace de joc de noroc la 22 decembrie 2014, taxe datorate și neachitate către bugetul statului. ... 12. Prin Sentința civilă nr. 378/2020 din 23 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7.467/63/2019, s-a admis, în parte, acțiunea și a fost obligată pârâta C.F. la plata sumelor de 25.000 lei, reprezentând taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, 32.000 lei, reprezentând taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru aparate tip slot-machine, și 350 de lei, reprezentând venit încasat nelegal, pentru considerentele arătate în continuare: (i) La data de 22 decembrie 2014, echipa de inspectori ai ONJN a efectuat un control la G. - S.R.L., unitate care desfășoară activitate de alimentație publică (bar), și au fost identificate 4 mașini electronice cu câștiguri tip slot-machine, care se aflau în funcțiune și nu aveau plăcuțe de identificare, respectiv timbre metrologice emise de Biroul Român de Metrologie Legală. (ii) Cu ocazia controlului a mai fost găsită și suma de 350 de lei, provenită din exploatarea aparatelor de tip slot-machine și s-a constatat că administratorul societății nu deținea licență sau autorizație în domeniul jocurilor de noroc, iar locația în care funcționau cele 4 aparate de tip slot-machine nu era înregistrată la oficiul registrului comerțului ca punct de lucru în care să se desfășoare activitatea de jocuri de noroc și nici nu era afișată licența de organizare a jocurilor de noroc. (iii) Prin ordonanța de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova emisă la 31 octombrie 2018 în Dosarul penal nr. 1.286/P/2015, rămasă definitivă prin Încheierea penală din 21 februarie 2019, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 29.591/215/2018, s-a reținut că fapta săvârșită de pârâta C.F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009. Întrucât pârâta C.F. a recunoscut fapta, s-a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, astfel că, prin ordonanța menționată, s-a renunțat la urmărirea penală, iar, pentru soluționarea laturii civile, ONJN a fost îndrumat să se adreseze instanței civile. (iv) În cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că fapta pârâtei de a exploata aparatele tip slot-machine, fără autorizațiile necesare funcționării, cu neplata autorizațiilor și licențelor de funcționare, are caracter ilicit, fiind contrară prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009. Vinovăția pârâtei C.F. rezultă cu certitudine din poziția procesuală a acesteia, atât în fața instanței de judecată, cât și în fața organelor judiciare de urmărire penală, pârâta recunoscând săvârșirea faptei ilicite. Prin fapta săvârșită s-a creat un prejudiciu cert și actual, constând în contravaloarea celor două taxe, respectiv 25.000 de lei, reprezentând taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, și 32.000 de lei, taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 4 aparate de tip slot-machine (taxă autorizație de 8.000 lei pentru fiecare aparat). Este neîntemeiată solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la plata unei taxe de autorizare pentru 50 de aparate de joc (400.000 lei), deoarece s-a dovedit că aceasta a exploatat, fără respectarea dispozițiilor legale, doar 4 aparate de joc, astfel că nu poate datora decât contravaloarea taxei de autorizare pentru cele 4 aparate de joc. ... 13. Prin Decizia nr. 56/2021 din 10 martie 2021, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul ONJN împotriva sentinței menționate la paragraful 4 din prezenta decizie. ... 14. Împotriva deciziei menționate la paragraful 13 a declarat recurs ONJN, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea deciziei atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea acțiunii civile și obligarea pârâtei C.F. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 425.000 lei către partea civilă, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii. În motivarea recursului, sunt expuse următoarele critici: (i) În mod greșit instanța a reținut că prejudiciul invocat de către reclamant nu este cert și în strânsă legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a pârâtei, întrucât fapta penală există, a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege și a fost recunoscută de către pârâtă. (ii) Prejudiciul produs bugetului de stat este cert, întrucât, dacă organizatorul jocurilor de noroc ar fi respectat legislația în materie, taxele aferente se achită înainte de începerea activității și pentru 50 de aparate minim. În mod greșit instanța de apel a apreciat că cele două taxe de autorizație și licență nu reprezintă un prejudiciu cert, întrucât aceasta este prima condiție impusă de legislația din domeniul jocurilor de noroc pentru a putea organiza jocuri de noroc, care sunt monopol de stat. (iii) Deoarece operatorii economici licențiați nu pot funcționa decât în această formă, se creează un precedent periculos, prin care persoanele care vor să organizeze și să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 50 de aparate, așa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârșirii faptei (în prezent, 75 de aparate minim), și vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condițiilor legale de autorizare și fără plata taxelor, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar, dacă sunt depistate, vor avea o situație mai favorabilă în raport cu cei care respectă legea. (iv) Potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 18 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 870/2009, cât și ale art. 6 și art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligația să achite la bugetul de stat 25.000 lei, reprezentând taxa anuală aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, precum și 400.000 lei, reprezentând taxa anuală de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 50 de mijloace de joc tip slot-machine, conform reglementărilor în vigoare la data săvârșirii faptei, astfel că, în speță, prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 425.000 lei. (v) În speță, își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1.349 raportat la art. 1.357 din Codul civil, iar repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 1.385 alin. (1) din Codul civil. În mod greșit instanța a reținut că, pentru recuperarea prejudiciului, se aplică principiul proporționalității, de vreme ce acest principiu își găsește aplicabilitatea atunci când cuantumul nu este prevăzut de lege și se stabilește de către instanță în măsura dovedirii acestuia de către reclamant, însă, în speța dedusă judecății, cuantumul prejudiciului este reglementat de lege. Prejudiciul este cert, în sensul art. 1.532 din Codul civil, și nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege. ... 15. Recursul a fost înregistrat pe rolul Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 7.467/63/2019. ... 16. Cauza a fost reținută în pronunțare la 21 octombrie 2021, iar, la termenul din 25 noiembrie 2021, instanța de recurs a repus cauza pe rol pentru a discuta cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept cu chestiunea de drept menționată la paragraful 9 din prezenta decizie, solicitându-se părților un punct de vedere asupra admisibilității sesizării și asupra problemei de drept invocate. ... ...
Sursa oficială ↗