Decizia CCR nr. 12/2014Paragraful 41

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, părţile interesate şi Ministerul Public pot, în condiţiile legii, exercita căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Aceasta presupune că, nefiind un drept absolut, legiuitorul are, aşa cum de altfel se arată şi în notele scrise ale autorilor excepţiei, libertatea de a institui numărul căilor de atac, condiţiile de exercitare, termenele etc., dar şi libertatea de a stabili care anume hotărâri judecătoreşti pot fi contestate, deoarece nu toate au valenţele unei veritabile hotărâri judecătoreşti avute în vedere de temeiul constituţional invocat, respectiv acela de a dezlega pricini cu relevanţă fie de sine stătătoare asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fie prin corelaţie cu acestea pentru care ar subzista motive serioase de a crede despre existenţa/iminenţa unui risc real de afectare. Or, hotărârea pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală nu dezleagă fondul litigiului, pentru că, în aceste cazuri, nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării ori al urmăririi penale, ci numai legalitatea actului emis de procuror, respectiv rezoluţia ori ordonanţa de netrimitere în judecată.