Decizia CCR nr. 542/2013Paragraful 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.12.2013 · dosar 9.164/2/2012
Paragraful 29
Totuşi, obţinerea rezultatelor slabe care conduc la nepromovarea anului de studiu nu poate fi considerată ca fiind rezultat al unor împrejurări neprevăzute, dincolo de voinţa străinului, decât pe o singură perioadă de un an. Nepromovarea repetată ca urmare a lipsei de performanţă nu poate constitui motiv de prelungire suplimentară a dreptului de şedere pe teritoriul României. Stabilirea perioadei de un an pentru care se poate acorda prelungirea, dincolo de durata normală a studiilor, se încadrează în standardele europene în materia condiţiilor de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe pentru studii (Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condiţiile de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 375/12 din 23 decembrie 2004), care, prin art. 12 alin. (2) lit. b) , permite statelor membre să refuze reînnoirea permisului de şedere în cazul în care titularul acestuia nu înregistrează un progres acceptabil în studiile sale în conformitate cu legislaţia şi practicile administrative interne.
Sursa oficială ↗