Decizia CCR nr. 534/2013Paragraful 11

Se arată în motivarea excepţiei că, la adoptarea Legii nr. 221/2009, legiuitorul a ţinut seama de o serie de acte cu caracter de recomandare ale Consiliului Europei (Rezoluţiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096/1996 şi nr. 1.481/2006) şi a urmărit, în final, instituirea unei reglementări care să permită restituirea prin echivalent atât a bunurilor imobile preluate în urma aplicării măsurilor abuzive prevăzute de acest act normativ, cât şi a celor mobile. Aceasta ar trebui să fie interpretarea legală, deoarece, dacă în materia restituirii, în natură sau echivalent, a bunurilor imobile, au fost adoptate succesiv, în timp, diferite acte normative, printre care şi Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, care se adresează tuturor persoanelor deposedate de bunuri imobile, Legea nr. 221/2009 vizează o categorie distinctă de persoane, şi anume acelea care au suferit condamnări cu caracter politic, iar în materia restituirii bunurilor mobile confiscate de la aceste persoane nu există un act normativ similar. Prin urmare, trimiterile din dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. (b) din legea criticată la Legea nr. 10/2001 şi la Legea nr. 247/2005 vizează (sau ar trebui să vizeze) evitarea acordării multiple a unor despăgubiri pentru aceleaşi bunuri, în temeiul unor acte normative diferite, şi nicidecum excluderea din categoria bunurilor pentru care se pot acorda despăgubiri materiale a celor mobile. Însă pentru a se putea face o aplicare clară, neechivocă, egală şi nediscriminatorie pentru toţi cetăţenii vizaţi, reglementarea criticată trebuie să fie lămuritoare, clară şi precisă.