Decizia CCR nr. 511/2013Paragraful 43

5. Anterior jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg mai sus menţionate, Curtea Constituţională Federală a Germaniei a reţinut, în materie de prescripţie a crimelor comise în timpul regimului naţional-socialist şi în perioada postbelică, prin Hotărârea celei de a Doua Camere din 26 februarie 1969, că postulatul intrinsec al siguranţei juridice din principiul statului de drept cere ca cetăţeanul să poată prevedea intervenţiile posibile ale statului asupra sa, aşa încât să se poată adapta în mod corespunzător. Astfel, cetăţeanul trebuie, în principiu, să se poată baza pe faptul că legiuitorul nu va stabili pentru situaţii încheiate consecinţe mai puţin favorabile decât erau ele previzibile la momentul încheierii situaţiei (retroactivitate autentică). În anumite circumstanţe, încrederea cetăţeanului însăşi poate reclama protecţie, pentru ca situaţia juridică proprie să nu îşi piardă valoarea proprie, ceea ce înseamnă ca dispoziţiile să producă efecte numai pentru situaţii actuale, încă nefinalizate (retroactivitate neautentică). Siguranţa juridică înseamnă pentru cetăţean, în primul rând, protecţia încrederii. Pe de altă parte, din legalitatea constituţională face parte nu doar siguranţa juridică, ci şi egalitatea materială, însă cele două laturi ale principiului statului de drept nu pot fi luate în considerare de către legiuitor în toate cazurile. În cazul în care siguranţa juridică se află în contradicţie cu echitatea, este, în primul rând, atribuţia legiuitorului să decidă în favoarea uneia sau a alteia dintre părţi. Dacă acest lucru se întâmplă fără intervenţia arbitrariului, nu se poate obiecta împotriva deciziei legislative din motive constituţionale. Astfel, Curtea Constituţională Federală a Germaniei a stabilit, cu acelaşi prilej, că Legea privind calcularea termenelor de prescripţie în materie penală din 13 aprilie 1965 are ca efect doar prelungirea în viitor a unor termene de prescripţie care încă nu s-au împlinit şi nu se aplică faptelor a căror urmărire se prescrisese deja la intrarea în vigoare a legii, neputându-se susţine că face schimbări în situaţii încheiate în trecut. Prin urmare, prelungirea termenelor de prescripţie pentru urmărirea infracţiunilor care se pedepsesc cu pedeapsa închisorii pe viaţă nu a avut drept consecinţă constituţională un prejudiciu de încredere relevant.