Decizia CCR nr. 511/2013Paragraful 85

Aşezarea unor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu de distincţie al caracterului de drept material ori procedural al acestora şi ceea ce prevalează constă tocmai în obiectul de reglementare şi în scopul normei. Astfel, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 125 alin. 3 din Codul penal este o normă care priveşte pedeapsa, putând fi încadrată în categoria normelor de drept penal substanţial. La aceeaşi concluzie se ajunge şi dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care tinde la înlăturarea executării unei pedepse şi nu vizează o modalitate procedurală de punere în executare a acesteia. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la consecinţele condamnării, instituind, în situaţii tranzitorii, un arbitrariu cu privire la înlăturarea lor. În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speţă dedusă judecăţii, indiferent de ramura de drept căreia îi aparţine, aduce o schimbare cu privire atât la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, cât şi cu privire la executarea lor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile*7), esenţială fiind stabilirea rolului funcţional al instituţiei prescripţiei executării pedepsei în sistemul de drept*8).