Decizia CCR nr. 399/2016Paragraful 23

19. Referitor la criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că aşezarea normelor în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare al normei, scopul reglementării şi rezultatul la care conduce norma (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, şi Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, paragrafele 15 şi 16). Astfel, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 532 alin. (3) din Codul de procedură penală este o normă care priveşte o condiţie de fond specială a reabilitării judecătoreşti - cauză care înlătură consecinţele condamnării -, astfel încât se încadrează în categoria normelor de drept substanţial, şi nu în categoria celor de procedură penală. La aceeaşi concluzie se ajunge şi dacă se are în vedere criteriul scopului normei, care condiţionează un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la consecinţele condamnării - decăderi, interdicţii şi incapacităţi - pe care, dacă este îndeplinită condiţia în discuţie, reabilitarea le înlătură. Aşa cum s-a arătat mai sus cu privire la efectele reabilitării, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, nu va fi atrasă starea de recidivă sau persoana va putea să beneficieze, în condiţiile legii, de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei [art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal] ori a amânării aplicării pedepsei [art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal] sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei [art. 91 alin. (1) lit. b) din Codul penal].