Decizia CCR nr. 511/2013Paragraful 110

Chiar dacă ne-am raporta exclusiv la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, vom constata că în jurisprudenţa sa*20) Curtea de la Strasbourg a statuat că modul de redactare a art. 7 paragraful 1 teza a doua indică faptul că punctul de plecare în orice evaluare a existenţei unei sancţiuni este dacă măsura în cauză a fost impusă în urma condamnării pentru o "infracţiune". Cu toate acestea, Curtea a admis şi existenţa unor alţi factori relevanţi care pot fi luaţi în considerare, cum ar fi, de pildă, natura şi scopul măsurii în cauză, conformitatea cu legislaţia naţională şi chiar procedurile implicate în realizarea şi punerea în aplicare a măsurii. În acest scop atât Comisia, cât şi Curtea au făcut o distincţie clară între o măsură care constituie în esenţă o "pedeapsă" şi o măsură care se referă la "executarea" sau "punerea în aplicare a pedepsei". În consecinţă, în cazul în care natura şi scopul unei măsuri se referă la iertarea de o pedeapsă sau la o schimbare a regimului referitor la eliberarea anticipată, aceasta nu face parte din categoria noţiunii de "pedeapsă" vizate de art. 7. Drept urmare, Curtea europeană a statuat că legea prin care se modifică criteriile de calcul referitoare la posibilitatea eliberării anticipate, în funcţie de durata muncii prestate, a avut un impact semnificativ asupra duratei efective a pedepsei în detrimentul condamnatului, pedeapsă care a fost prelungită retroactiv cu aproape nouă ani. Pe cale de consecinţă, deşi măsura contestată se referea la regimul de executare al pedepsei, s-a ţinut seama şi de faptul că pentru persoana interesată a fost dificil sau chiar imposibil să prevadă la momentul săvârşirii faptelor că ar fi posibilă o astfel de recalculare retroactivă.