Decizia CCR nr. 492/2013Paragraful 50
Paragraful 50
Referitor la noţiunile de "utilitate publică", "interes public" şi "control al folosinţei bunurilor", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei, paragrafele 38-45, că, atunci când privarea de proprietate este dispusă pe considerente de utilitate publică, verificarea respectării acestei condiţii are ca obiectiv principal detectarea unui eventual "exces de putere" sau a "manifestării arbitrarului". Referitor la marja de apreciere a ceea ce poate fi considerat "interes public", din jurisprudenţa aceleiaşi instanţe se desprinde ideea că aceasta trebuie să fie una flexibilă. Noţiunea de "utilitate publică" este amplă prin natura sa, astfel încât legiuitorul dispune de o largă latitudine pentru a duce o politică economică şi socială, instanţa europeană respectând modalitatea în care el concepe imperativele utilităţii publice, însă mai puţin atunci când o prevedere se dovedeşte în mod evident lipsită de orice temeiuri justificatoare.
Sursa oficială ↗