Sari la conținut

Decizia CCR nr. 470/2013Paragraful 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.11.2013
Dosarul
2.079/296/2013

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că, în procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Astfel, examinarea de către instanţa de judecată, în camera de consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, nu se face cu încălcarea prevederilor referitoare la dreptul la apărare. Natura juridică însăşi a revizuirii o face improprie extinderii aplicării mecanice, ad litteram, a tuturor reglementărilor înscrise în art. 6 din Convenţie, de neînlăturat pentru faza judecăţii propriu-zise, dar inadecvate etapei prealabile specifice de verificare a susceptibilităţii căii de atac de a fi admisă în principiu, în vederea parcurgerii procesului firesc de judecată. Faptul că rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă este de natură a îndeplini exigenţele constituţionale ale respectării dreptului de apărare. De asemenea, arată că prezenţa Ministerului Public, prin procuror, în procedura revizuirii se justifică prin specificul acestei căi de atac, al cărei scop îl constituie repararea erorilor judiciare cuprinse în hotărârile judecătoreşti definitive. Calea de atac a revizuirii presupune reluarea procesului penal din faza de urmărire penală, restabilirea adevărului putând duce la o altă soluţionare a cauzei decât cea dispusă anterior, fiind necesar ca şi în această situaţie fazele procesului penal să fie respectate. Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală nu aduc atingere rolului Ministerului Public de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie