Decizia CCR nr. 465/2013Paragraful 9

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că definiţia termenului de "utilizator" al drumurilor publice naţionale cuprinsă în prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 creează o discriminare între persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România sau în alte state şi persoanele care au săvârşit efectiv fapta de a circula pe reţeaua de drumuri naţionale din România fără a deţine rovinieta valabilă, prevăzută la art. 8 alin. (1) din ordonanţă. Arată că, de multe ori, aceste persoane sunt diferite şi că ar trebui, de fapt, sancţionată fapta persoanei fizice care a condus autovehiculul, iar nu persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare. Autorul excepţiei, persoană juridică, precizează că este societate de transport în regim de taxi, autorizată să desfăşoare activitatea comercială numai pe raza municipiului Bucureşti, motiv pentru care nu este necesar să achiziţioneze rovinieta. Ca atare, susţine, în esenţă, că nu i se poate imputa fapta unuia dintre taximetriştii acesteia, surprins circulând pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Prin urmare, art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 este discriminatoriu, întrucât sancţiunea se aplică numai persoanei care este înscrisă în certificatul de înmatriculare. Consideră că reglementarea criticată încalcă şi principiul răspunderii juridice personale, fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă fiind un act voliţional al persoanei fizice care conduce efectiv autovehiculul, astfel că sunt neconstituţionale prevederile de lege criticate care atrag răspunderea contravenţională a persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare. De asemenea, autorul excepţiei susţine că se încalcă şi dreptul la apărare, deoarece competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei aparţine instanţei de judecată în circumscripţia teritorială a căreia a fost săvârşită contravenţia, astfel că este obligat să se deplaseze la o altă instanţă din ţară pentru a-şi face apărarea.