Decizia CCR nr. 455/2013Paragraful 26

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Potrivit art. 129 din Constituţie, folosirea căilor de atac se realizează în condiţiile legii. Or, art. 126 alin. (2) din Constituţie prevede că legiuitorul stabileşte condiţiile în care acestea pot fi exercitate. Prin urmare, exercitarea căilor de atac ţine de politica penală a statului, iar faptul că, dintr-un motiv sau altul, legiuitorul a dat posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti date în primă instanţă, după care a suprimat acest drept, nu reprezintă o încălcare a Constituţiei, ci este o opţiune de politică legislativă. Existenţa hotărârii definitive nu împiedică reluarea cercetărilor în cauză dacă se descoperă elemente noi care justifică continuarea cercetărilor. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal impune ca exerciţiul acestuia să nu fie afectat de existenţa unor obstacole sau impedimente de drept sau de fapt, ce ar fi de natură să-i pună în discuţie însăşi exercitarea. Or, este evident, din acest punct de vedere, că legislaţia naţională asigură persoanei nemulţumite de soluţia adoptată de procuror posibilitatea clară şi concretă de a contesta în faţa unei instanţe de judecată actele efectuate de acesta.