Decizia CCR nr. 458/2013Paragraful 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.11.2013 · dosar 7.658/105/2011
Paragraful 28
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Cu privire la art. 15 alin. (2) din Constituţie, arată că respectarea principiului neretroactivităţii legii nu înseamnă că, după adoptarea unui act normativ, legiuitorul nu mai poate să reaşeze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se tot pe principiul contributivităţii, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridică a acestui domeniu. Aşadar, normele criticate nu aduc atingere principiului general potrivit căruia o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării ei în vigoare şi până la momentul ieşirii sale din vigoare şi se bucură de prezumţia de constituţionalitate.
Sursa oficială ↗