Decizia CCR nr. 451/2013Paragraful 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.11.2013 · dosar 8.593/3/2012
Paragraful 8
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 479^7 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală. În acest sens, arată că nu se poate face comparaţie între cazierul judiciar, pe de o parte, care ţine evidenţa condamnărilor persoanei fizice/juridice şi în cadrul căruia menţiunile privind punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea vreuneia din măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală reprezintă menţiuni provizorii, şi, pe de altă parte, certificatul constatator eliberat de registrul comerţului cu privire la comerciantul persoană juridică, care este guvernat de raţiuni distincte determinate de necesitatea derulării în bune condiţii a vieţii comerciale. Referitor la dispoziţiile art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, potrivit cărora sunt înregistrate ca menţiuni numai hotărârile de condamnare, nu şi aspectele privind urmărirea penală sau trimiterea în judecată, face observaţia că la data edictării normei respective nu exista instituţia răspunderii penale a persoanei juridice.
Sursa oficială ↗