Decizia CCR nr. 449/2013Paragraful 23

În privinţa criticii de neconstituţionalitate ce priveşte art. 18 din lege, se susţine că, în conformitate cu art. 1 alin. (4) şi art. 148 din Constituţie, Parlamentul şi Guvernul nu pot fi excluşi cu desăvârşire din controlul exercitat asupra modului de reprezentare la Consiliul European. Se arată că, dacă s-ar "legitima capacitatea Preşedintelui de a se automandata în cadrul Consiliului European, fără un control prealabil din partea legislativului, atunci s-ar încălca însuşi principiul fundamental al echilibrului puterilor în stat şi principiul loialităţii constituţionale, cristalizat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ce presupune, inter alia, cooperarea loială între organele ce exercită puterea în stat. O asemenea încălcare a acestor principii ar crea riscul arbitrariului şi al derivelor absolutiste al uneia sau alteia dintre cele trei puteri". În continuare, se susţine că "în acelaşi spirit al echilibrului şi al loialităţii constituţionale a fost redactat şi art. 10 alin. (2) teza a doua din Tratatul privind Uniunea Europeană, care stabileşte: «statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în faţa parlamentelor naţionale, fie în faţa cetăţenilor lor»". Însă, se arată că sesizarea Preşedintelui României omite să citeze şi teza a doua a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, teză extrem de importantă, întrucât "reiterează principiul fundamental al democraţiei". De aceea, în privinţa mandatelor pentru reprezentarea României la Consiliul European, trebuie să se distingă între esenţa substanţială a funcţiei de reprezentare şi aspectul instrumental care o concretizează, respectiv procedura de elaborare a mandatelor.