Decizia CCR nr. 439/2013Paragraful 24

1. Având în vedere dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, ale art. 9 alin. (3) lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 şi 902 bis din 31 decembrie 2007, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 - care constituie obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate -, ale art. 7 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 şi 60 bis din 27 ianuarie 2010, ale art. 8 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 şi 879 bis din 28 decembrie 2010, precum şi ale art. 8 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 şi 914 bis din 22 decembrie 2011, respectiv ale art. 9 alin. (6) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 şi 106 bis din 22 februarie 2013, Curtea constată că, în funcţie de contextul economic, legiuitorul a înţeles să prevadă cote diferite de contribuţie de la un an la altul şi, de asemenea, să diferenţieze aceste cote între diferitele categorii de asiguraţi. Astfel, dacă pentru anul 2008 a prevăzut o scădere a cotei de contribuţie pentru toţi asiguraţii prevăzuţi la art. 257 din Legea nr. 95/2006, de la 6,5% la 5,5%, în anul 2009 şi 2010 a menţinut cota de 5,5% doar pentru angajaţi, revenind la cota de 6,5% pentru ceilalţi contribuabili. Din anul 2011 s-a prevăzut o reglementare egală pentru toţi asiguraţii, aceştia datorând o cotă de 5,5% din veniturile realizate.