Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 17/2022 (RIL)Punctul 8

Curtea
ÎCCJ
Tipul
recurs în interesul legii
Data
03.10.2022
Dosarul
1.393/1/2022

8. Doamna consilier Linda Zenovia Timofan, subliniind că aspectele privind admisibilitatea sunt dezvoltate în sesizarea cu recurs în interesul legii, arată că din analiza jurisprudenței instanțelor a rezultat interpretarea diferită a dispozițiilor pct. 3 coroborat cu pct. 6-8 și pct. 12 raportat la anexa nr. 2 din Ordinul Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, cu completările ulterioare (Ordinul nr. 50/1990), și a dispozițiilor pct. 1-5 din Ordinul Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990 (Ordinul nr. 125/1990). Analiza Avocatului Poporului a vizat doar aspectul verificării și recunoașterii activității desfășurate în fostele centre teritoriale de calcul, respectiv încadrarea de către instanțe a acestor activități în dispozițiile ordinelor nr. 50/1990 și nr. 125/1990, raportat la dispozitivul și considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 9 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016 (Decizia nr. 9 din 16 mai 2016). Astfel, unele instanțe au verificat doar menționarea în anexele ordinelor a activităților prestate. Alte instanțe s-au raportat la expertizele de specialitate dispuse în cauză, pentru a constata că activitatea părții s-a desfășurat în condiții de depășire a nivelului admisibil al noxelor profesionale, astfel încât poate fi încadrată în grupele superioare de muncă. Din această perspectivă, Avocatul Poporului a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, pe care l-a promovat în scopul unificării practicii judiciare în materie. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie