Decizia ÎCCJ nr. 17/2022 (RIL)Punctul VII

VII. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: 37. Verificând regularitatea sesizării, se constată, mai întâi, că Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, a fost legal sesizată de către Avocatul Poporului care, potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are legitimarea procesuală pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a practicii, în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești. ... 38. Referitor la cerințele de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede astfel: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.“ ... 39. Din cuprinsul normei anterior menționate rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: – sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; ... – problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; ... – dovada soluționării diferite de către instanțele judecătorești să se realizeze prin hotărâri judecătorești definitive; ... – hotărârile judecătorești definitive să fie anexate cererii. ... ... 40. Din analiza conținutului memoriului de sesizare cu recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, precum și a documentelor atașate sesizării reiese că, în prezenta cauză, nu este îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate anterior enunțate, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. ... 41. Se constată că hotărârile judecătorești definitive, anexate memoriului de recurs, conturează existența în materia respectivă a unor soluții diferite, cristalizate în jurul a două orientări jurisprudențiale distincte, expuse pe larg în preambulul prezentei decizii; așadar, actul de sesizare a fost însoțit de hotărâri judecătorești definitive, relevante pentru problema dedusă interpretării, hotărâri provenind de la diferite curți de apel din țară, aceste împrejurări creând aparența îndeplinirii ultimelor trei condiții de admisibilitate a recursului în interesul legii, dintre cele expuse anterior. ... 42. În legătură cu îndeplinirea primei condiții se impune însă a se sublinia că problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii trebuie să fie una reală și consistentă, generând posibilitatea interpretării, în mod diferit, a unui text de lege și existența unei jurisprudențe neunitare. ... 43. Sintagma „problemă de drept“ trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform cărora „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară ori incompletă“; analizând respectiva sintagmă prin prisma art. 1 din Codul civil, potrivit căruia „Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului“, se apreciază că există o veritabilă problemă de drept în situația în care o regulă de drept, o uzanță ori aplicarea unui principiu general al dreptului dau naștere unei practici neunitare extinse, scopul procedurii fiind acela de a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a textului de lege supus examinării, printr-o dezlegare de principiu, indiferent de multitudinea situațiilor de fapt apărute în cauzele ce învestesc instanțele în respectiva materie. ... 44. În jurisprudența dezvoltată în legătură cu această condiție, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în mod constant, în sensul că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, prin intermediul recursului în interesul legii. În acest sens, potrivit Deciziei nr. 11 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 26 octombrie 2011, „a interpreta un text de lege înseamnă a lămuri înțelesul acestuia, a-l explica, a determina configurația reală a normei de drept (…)“. În același sens sunt, spre exemplu, și deciziile Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 5 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 19 februarie 2020, și nr. 10 din 21 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 mai 2022. ... 45. Prin urmare, pentru ca recursul în interesul legii să nu fie deturnat de la scopul său firesc, trebuie considerat că el nu poate fi promovat atunci când stabilirea anumitor chestiuni este rezultatul aprecierii materialului probator sau a unor circumstanțe proprii fiecărei cauze, aceasta fiind doar o problemă de aplicare a legii la circumstanțele concrete ale fiecărui proces, iar nu o veritabilă problemă de drept a cărei dezlegare să fie posibilă pe calea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție neputându-se substitui instanței de trimitere în procesul de aplicare a legii la situația de fapt. ... 46. Nu orice chestiune dezbătută în fața instanțelor de judecată este, așadar, și o problemă de drept veritabilă, această condiție nefiind îndeplinită dacă sesizarea vizează aplicarea unei dispoziții legale la elemente de fapt ale cauzei, respectiv modalitatea în care judecătorul aplică anumite dispoziții legale cu caracter general și impersonal la diverse situații concrete. ... 47. Astfel cum s-a precizat anterior, titularul sesizării cu care a fost învestită instanța supremă a identificat, ca fiind o problemă de drept ce ar fi determinat practica neunitară a instanțelor, încadrarea în grupa a II-a de muncă a activității desfășurate în cadrul fostelor centre teritoriale de calcul, solicitând interpretarea și aplicarea dispozițiilor pct. 3 coroborat cu pct. 6-8 și 12 raportat la anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50/1990, precum și a dispozițiilor pct. 1-5 din Ordinul nr. 125/1990. ... 48. Prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor pct. 6-8 și pct. 12 din Ordinul nr. 50/1990, instanțele de judecată au posibilitatea analizării și constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupa I sau a II-a de muncă. ... 49. În considerentele acestei decizii, în paragraful 55, s-a arătat că „(...) neparcurgerea procedurii legale de încadrare a salariaților în condiții deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-a de muncă, fie pentru că angajatorul a considerat că locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc astfel de condiții, fie că a ignorat aplicarea legii (nu a întreprins demersurile care se referă la procedura de evaluare a acestor locuri de muncă) pe perioada de valabilitate a ordinului, poate fi suplinită, pe cale jurisdicțională, de un litigiu promovat de fostul salariat în contradictoriu cu angajatorul și calificat ca un conflict, supus jurisdicției muncii, în situația premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă sau a desfășurării unei activități dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor nominalizate)“. ... 50. Rezultă, așadar, din considerentele citate că aplicarea dispozițiilor respective pe cale judiciară presupune ca instanța să se substituie angajatorului care nu a urmat procedura administrativă internă prevăzută de ordin, finalizată cu nominalizarea persoanei într-o anumită grupă de muncă, procedând ea însăși la verificarea condițiilor de lucru din acea perioadă, împrejurare care presupune, fără dubiu, analizarea în concret a situației de fapt din fiecare cauză în parte, prin administrarea unor probe specifice, pentru a se stabili existența situației premisă a ocupării de către salariat a unui loc de muncă sau a desfășurării unei activități dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor nominalizate), nefiind suficientă doar proba cu privire la existența unor condiții de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică etc. ... 51. Aceasta deoarece, în lumina considerentelor deciziei citate, simpla regăsire a activității între cele enumerate limitativ nu generează un drept, ci doar o vocație la încadrarea în grupe superioare de muncă, putând deveni un drept constatat prin hotărâre judecătorească, în măsura în care instanța, în urma verificărilor concrete și a probatoriilor administrate, poate suplini procedura și condițiile obligatorii de încadrare în grupe, prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, aceste cerințe fiind, conform art. 3-14 din actul normativ citat: condițiile deosebite de lucru, procentul de minimum 70% din programul de lucru pe care angajatul trebuie să îl fi lucrat în activitățile încadrabile în grupa a II-a de muncă și existența, pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 1990, a buletinelor de determinare a noxelor efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de către laboratoarele proprii de determinare. ... 52. Prin urmare, se deduce cu claritate faptul că, în decizia de recurs în interesul legii anterior citată, instanța supremă a arătat că modul în care judecătorul învestit cu soluționarea unei astfel de cauze poate suplini procedura și condițiile obligatorii de încadrare în grupele prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 presupune verificarea îndeplinirii situației premisă (aceea a regăsirii tipului de activitate desfășurată de către reclamant între cele enumerate limitativ în anexele nr. 1 și 2 ale ordinului), dar și a condițiilor prevăzute de dispozițiile pct. 3-14 din respectivul act normativ, anterior evidențiate, neputând fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activități și locuri de muncă la cele prevăzute în anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleași condiții de muncă, posibil vătămătoare. ... 53. Este important a fi subliniat și faptul că, prin considerentele Deciziei nr. 9 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a identificat un criteriu obligatoriu de apreciere, stabilind o interpretare general obligatorie a sintagmei „aceleași condiții“, în sensul că noțiunea în cauză „62. (...) nu se referă la condițiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc., ale altor salariați aflați în raport de muncă cu alți angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condițiile concrete descrise de alin. 1 și 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe“. ... 54. Această dezlegare, dată prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, obligatorie atât din perspectiva dispozitivului, cât și a considerentelor sale, întrucât rezolvarea dată problemei de drept implică întregul silogism juridic dezvoltat în considerente și dispozitiv, este necesară și suficientă pentru soluționarea cauzelor având ca obiect încadrarea (sau neîncadrarea) în grupa a II-a de muncă a activității desfășurate în fostele centre teritoriale de calcul, în care au fost pronunțate decizii diferite de către instanțele naționale și în legătură cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea prezentului recurs în interesul legii. ... 55. Modul în care completurile specializate din cadrul diferitelor instanțe analizează situația din fiecare dosar, din perspectiva acestei dezlegări obligatorii, vizează cercetarea unor elemente particulare ale cauzei deduse judecății, ceea ce relevă faptul că premisa de la care a pornit problema de drept în discuție este o stare de fapt, și nu o dispoziție legală. Pe cale de consecință, prima condiție de admisibilitate a recursului în interesul legii, dintre cele enumerate la paragraful 39, nu este îndeplinită. ... 56. Aceasta deoarece, așa cum rezultă din jurisprudența atașată sesizării, încadrarea în grupa a II-a de muncă a activității desfășurate în fostele centre de calcul presupune și implică anumite aspecte de probațiune ce îi revin exclusiv instanței de judecată, câtă vreme reclamanții din cauzele în care s-au pronunțat soluții diferite au solicitat asimilarea activității centrelor de calcul cu a altor unități, ceea ce implică verificarea în concret, față de dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 sau ale altor acte normative care prevăd acordarea grupei de muncă, atât a încadrării strict în condițiile impuse de acestea cu privire la locurile de muncă, cât și a activităților prestate de foștii salariați, care au declanșat litigiul. ... 57. Nu este lipsit de semnificație, din această perspectivă, nici faptul că în considerentele Deciziei nr. 9 din 16 mai 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat (paragraful nr. 58) și că „(...) evaluarea utilității unei probe cu expertiză în domeniul protecției muncii, care nu ar mai putea verifica, în concret, situația condițiilor de muncă din perioada anterioară anului 2001, ci ar cuprinde doar o evaluare teoretică a riscurilor potențiale în considerarea naturii activității, nu reprezintă o veritabilă problemă de drept ce trebuie interpretată, ci una de apreciere cu privire la probațiune, în raport cu situația concretă din fiecare cauză“. Chiar dacă aceste considerente vizează o împrejurare străină de obiectul prezentei sesizări, ele întăresc și subliniază, încă o dată, concluzia că orice aspect care privește analiza concretă, prin probe specifice, a condițiilor de muncă și a naturii activității foștilor salariați pentru încadrarea acestor activități în grupele de muncă reprezintă o chestiune de apreciere a situației de fapt, și nu o problemă de drept. ... 58. Prin urmare, problema cu care a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea prezentului recurs în interesul legii este o chestiune de fapt ce presupune administrarea și aprecierea unor probe specifice și nu poate fi calificată ca fiind o veritabilă problemă de drept, ce are deschisă perspectiva soluționării ei pe calea mecanismului recursului în interesul legii. ... ...