Decizia ÎCCJ nr. 51/2022 (HP)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Galați, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: IX.1. Dispoziții relevante Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal + Articolul 55^1 Compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare^1. (1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. (2) În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene. (3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare: a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză; ... b) lipsa accesului la activități în aer liber; ... c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație; ... d) lipsa temperaturii adecvate a camerei; ... e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă; ... f) existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție. ... (4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/ pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții necorespunzătoare. (5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deținere, în spitale din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din rețeaua sanitară publică; ... b) în tranzit. ... (6) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare. (7) Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat. (8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012. ^1 Introdus prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - în vigoare de la 21 iulie 2017 și abrogat prin Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - în vigoare de la 23 decembrie 2019. ... IX.2. Cu privire la admisibilitatea sesizării: Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit, în art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea anumitor instanțe, inclusiv a tribunalului învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. În consecință, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de articolul anterior menționat, soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă, în prezent, obiectul unui recurs în interesul legii. De asemenea, din economia dispozițiilor legale invocate, reiese că admisibilitatea sesizării este condiționată, în mod esențial, de existența unei veritabile probleme de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta constituind, de fapt, premisa fundamentală ce justifică intervenția instanței supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare instituit de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală. În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Tribunalul Galați - Secția penală fiind învestit cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță, și anume a contestației formulate de contestatorul V.M. împotriva Sentinței penale nr. 1.733 din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Galați, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petent privind aplicarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, raportat la perioada executată în sistem penitenciar în perioada ianuarie 2018-august 2018. Totodată, chestiunea ce formează obiectul întrebării cu care a fost sesizată instanța supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs. Celelalte cerințe impuse de art. 475 din Codul de procedură penală nu sunt însă îndeplinite în cauză, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanței supreme, iar soluționarea pe fond a contestației cu care a fost învestit Tribunalul Galați - Secția penală nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări. Astfel, sub acest din urmă aspect, este de menționat că, în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, arătând că admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia Înaltei Curți pronunțată în procedura prevăzută de art. 476-477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, cerința pertinenței fiind expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014). Din modalitatea de definire a acestei cerințe de admisibilitate a sesizării consacrată în jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reiese că relația de dependență dintre interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare reglementat de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, și rezolvarea pe fond a cauzei se verifică prin aptitudinea respectivei interpretări de a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul în care a fost formulată întrebarea prealabilă, un asemenea raport de conexitate neexistând în acele situații în care, oricare ar fi dezlegarea dată problemei de drept de către instanța supremă, aceasta nu va avea nicio influență asupra soluției pe fond a litigiului. Or, în cauză, se constată că lămurirea aspectului ce formează obiectul sesizării cu care a fost învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu poate avea nicio înrâurire asupra deciziei ce va fi luată pe fondul contestației înregistrate pe rolul Tribunalului Galați - Secția penală, neexistând legătura de dependență necesară dintre chestiunea de drept supusă interpretării și modul de rezolvare a contestației, cerută în mod obligatoriu de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. Din expunerea succintă a cauzei rezultă că problema de drept, respectiv dacă zilele considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017 avute în vedere la îndeplinirea fracției de pedeapsă pentru acordarea liberării condiționate și menționate ca fiind câștigate în cuprinsul hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat cererea sau propunerea de liberare condiționată rămân câștigate chiar și după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021 și se deduc din pedeapsa rezultată ca urmare a contopirii potrivit regulilor reglementate de art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal, cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu influențează soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză de titularul sesizării. Decizia nr. 242/2021 a Curții Constituționale nu poate provoca o reevaluare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus măsura liberării condiționate a persoanelor condamnate cu luarea în calcul a zilelor considerate executate potrivit art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. De fapt, premisa ce face obiectul cauzei aflate pe rolul Tribunalului Galați nu a ridicat probleme de neconstituționalitate, cu totul alte motive determinând pronunțarea deciziei Curții Constituționale. Drept urmare, atât timp cât o instanță de judecată a analizat toate condițiile specifice și a pronunțat o soluție de liberare condiționată, rămasă definitivă, această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat și nicio altă decizie nu poate afecta vreodată în vreun fel acest statut juridic. Indiferent de condamnările viitoare ale unei persoane, de anularea ulterioară a liberării condiționate, nu se mai poate pune în discuție o reevaluare a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus măsura liberării condiționate cu luarea în calcul a zilelor considerate executate, întrucât aceasta ar însemna o încălcare a principiului stabilității/securității raporturilor juridice. Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că lămurirea chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile nu se repercutează în niciun fel și nu poate avea vreo înrâurire asupra deciziei ce va fi luată pe fondul contestației înregistrate pe rolul Tribunalului Galați - Secția penală, neexistând legătura de dependență necesară dintre problema de drept supusă interpretării și modul de rezolvare a cauzei aflate pe rolul instanței în ultimul grad de jurisdicție, aspect ce determină inadmisibilitatea sesizării pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Deopotrivă, nu este întrunită nici cerința referitoare la existența unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din acest punct de vedere, se constată că, prin Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016 (ale cărei considerente au fost reluate, apoi, în deciziile nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017; nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018; nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 mai 2019; nr. 19 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 12 februarie 2020, și nr. 68 din 29 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că „scopul unei asemenea proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia (...). Hotărârile prealabile trebuie pronunțate numai în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, constituind o dezlegare de principiu a unei probleme de drept. În egală măsură, sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente particulare ale cauzei deduse judecății“. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului, precum si a deciziilor pronunțate atât de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de Curtea Constituțională se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială. În concret, din modalitatea de formulare a întrebării adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dar și din mențiunile inserate de instanța de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 477 din Codul de procedură penală. Astfel, instanța de trimitere, fără a semnala dificultăți de interpretare a dispozițiilor supuse dezlegării, urmărește de la Înalta Curte de Casație și Justiție o confirmare a soluției ce se prefigurează în cauza cu care a fost învestită, și nu o dezlegare a unei probleme de drept ce impune apelarea la mecanismul de asigurare a unei practici judiciare unitare, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. Or, procedura pronunțării unei asemenea hotărâri este condiționată de existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanța supremă rezolvarea în concret a speței prin confirmarea sau infirmarea soluției ce se prefigurează în cauză. Se constată, așadar, că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, fără a fi necesară o dezlegare din partea instanței supreme. În consecință, raportat la toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, constând în existența unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție și a unei relații de dependență între lămurirea chestiunii supuse interpretării și soluționarea pe fond a cauzei cu care a fost învestită instanța de trimitere. În considerarea celor mai sus arătate, având în vedere neîntrunirea condițiilor cerute de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, constatând că sesizarea formulată este inadmisibilă. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ... ...