Decizia ÎCCJ nr. 45/2022 (HP)Punctul V
Punctul V
V. Punctul de vedere al instanței de trimitere
A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
17. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. ... ...
B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării
18. Instanța de trimitere și-a exprimat punctul de vedere în sensul celor arătate în continuare: (i) În ceea ce privește natura juridică a documentului constatator emis de autoritățile contractante, prezintă relevanță considerentele de la paragrafele 40 și 44 din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 25 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 23 februarie 2022 (denumită în continuare Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 25/2021). (ii) Deși considerentele respective se referă la documentul constatator emis în condițiile Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 925/2006, și ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, ele sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în cazul documentelor constatatoare emise în temeiul Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016. (iii) Plecând de la calificarea naturii juridice a documentului constatator, dată prin considerentele respective, un astfel de act întocmit în timpul executării contractului de achiziție publică urmează regimul juridic al contractelor de achiziție publică, asimilate, la rândul lor, actelor administrative, conform art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004). (iv) Pe de altă parte, termenul de 14 zile pentru emiterea documentului constatator este unul imperativ, stabilit pentru finalizarea unei proceduri administrative, natură juridică ce rezultă din interpretarea literală a dispozițiilor art. 161 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, care prevăd caracterul obligatoriu al emiterii documentelor constatatoare în termenul prevăzut de lege. (v) Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestui termen legal imperativ este cea a nulității condiționate de existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, sancțiune specifică dreptului administrativ. Această concluzie se impune și prin raportare la prevederile art. 161 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016. (vi) În ceea ce privește contestarea documentelor constatatoare, trimiterea la dispozițiile Legii nr. 554/2004 este un argument în plus în sprijinul aplicării regulilor din materia contenciosului administrativ cu privire la regimul juridic al sancțiunii aplicabile în cazul nerespectării unui termen legal imperativ. ... ... ...
Sursa oficială ↗