Decizia CCR nr. 363/2013Paragraful 42

Tribunalul Alba - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 129 din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Arată că plângerea reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală este o procedură specială, diferită de cea comună a acţiunilor penale, şi are o natură juridică mixtă, atât de sesizare a instanţei, cât şi de cale de atac, întrucât, în prealabil, este obligatorie parcurgerea unei etape în faţa organelor de urmărire penală, respectiv atacarea la procurorul ierarhic superior a rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată. Practic, soluţionarea plângerii de către instanţa de judecată are valoarea unei veritabile a doua căi de atac, după respingerea plângerii de către procurorul ierarhic superior, care reprezintă prima cale de atac împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Astfel, nu se poate vorbi despre o suprimare a căii de atac a părţii interesate, care are, practic, la îndemână, două căi de atac în ceea ce priveşte soluţionarea acestui tip de cauze. Legea nr. 202/2010 a fost adoptată pentru accelerarea soluţionării proceselor şi legiuitorul a apreciat că recursul împotriva soluţiei judecătorului apare ca o procedură dilatorie şi inutilă, având în vedere parcursul anterior al acestui tip de cauze, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală. Mai arată că nu se poate vorbi despre o similitudine cu situaţia din Decizia Curţii Constituţionale nr. 500/2012 referitoare la neconstituţionalitatea art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, întrucât neconstituţionalitatea acestui text de lege a fost constatată pentru lipsa oricărui control judiciar, ceea ce nu este cazul în speţă.